Activitate educativ-sportivă dedicată copiilor, organizată pentru promovarea mișcării, spiritului de echipă, fair-play-ului și dezvoltării armonioase prin activități sportive desfășurate într-un cadru sigur și prietenos.

Direcția Județeană pentru Familie și Tineret Gorj a desfășurat proiectul „Pași spre viitor – educație, implicare, dezvoltare”, o activitate dedicată promovării unui stil de viață activ și sănătos în rândul copiilor, prin valorificarea sportului ca instrument de educație, socializare și dezvoltare personală. Activitatea s-a desfășurat în sala de sport a Școlii Gimnazia le „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu și a reunit elevi într-un cadru dinamic și prietenos, în care mișcarea, cooperarea și buna dispoziție au fost elementele centrale ale întâlnirii. Prin intermediul jocurilor și exercițiilor sportive, copiii au fost încurajați să își dezvolte spiritul de echipă, respectul față de colegi și adversari, fair-play-ul, disciplina și încrederea în propriile capacități. Participarea la activități sportive a reprezentat o oportunitate de dezvoltare a abilităților sociale și de consolidare a relațiilor dintre participanți, într-un mediu bazat pe colaborare, respect reciproc și implicare activă. Totodată, copiii au fost încurajați să adopte obiceiuri sănătoase și să descopere beneficiile practicării regulate a activităților fizice asupra sănătății și dezvoltării armonioase. Direcția Județeană pentru Familie și Tineret Gorj adresează mulțumiri conducerii Școlii Gimnaziale „Constantin Săvoiu” pentru sprijinul acordat în organizarea activității, precum și domnului profesor de educație fizică Brînzan Cătălin, pentru profesionalism, implicare și contribuția esențială la desfășurarea în cele mai bune condiții a proiectului. Mulțumiri se îndreaptă și către toți elevii participanți, care au transformat această întâlnire într-o experiență plină de energie, entuziasm și voie bună. Prin implicarea lor activă, aceștia au demonstrat că sportul reprezintă nu doar o formă de mișcare, ci și un mijloc eficient de învățare, cooperare și dezvoltare personală. Prin proiectul „Pași spre viitor – educație, implicare, dezvoltare”, Direcția Județeană pentru Familie și Tineret Gorj își reafirmă angajamentul de a promova educația nonformală și activitățile care contribuie la formarea unor generații sănătoase, active și implicate în viața comunității.